Decizia nr. 05 din 16.03.2020

Privind stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii răspândirii și gestionarii infecției cu COVID-19

 

Având în vedere

  • Prevederile HCNSSU 6/09.03.2020, privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului coronavirus.
  • Prevederile HCNSSU 10/14.03.2020, privind propunerea instituirii stării de urgență pe teritoriul României și aprobarea unor măsuri suplimentare în vederea gestionării epidemiei COVID-19
  • Prevederile HCJSSU Călărași 14/16.03.2020 privind stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii răspândirii și gestionarii infecției cu COVID-19
  • Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar, aprobat prin OM 5570/2011
  • Regulamentului intern al CSS Călărași pentru anul școlar 2019-2020

Directorul CSS Călărași, prof. Marius Tătaru, numit prin Decizia ISJ Călărași nr. 463 / 21.12.2016.

DECIDE

Art. 1. Activitatea de pregătire sub îndrumarea profesorilor și participarea în competiții a elevilor-sportivi rămâne suspendată, în continuare, pe perioada stării de urgență.

Art. 2. Activitatea de lucru cu publicul și activitatea internă ce presupune solicitarea și transmiterea de documente se vor desfășura exclusiv prin mijloace electronice: telefon (0242314797), mobil (0786355488), fax (0242313110), email (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.). În acest sens un anunț și adresele menționate se vor afișa la intrarea în unitate și pe site-ul clubului.

Art. 3. Programul de lucru se organizează astfel încât să se limiteze pe cât posibil prezența concomitentă a întregului personal care utilizează același spațiu de lucru, prin decalarea programului, iar temporar, pe perioada stării de urgență, se aprobă activitatea de muncă la domiciliu pentru anumite compartimente, după cum urmează:

a)            Personalul didactic :

  • Activitatea didactică la sediu, în săli și pe terenurile sportive proprii sau închiriate se suspendă.
  • Profesorii pot recomanda sportivilor și pot susține lecții online de pregătire fizică și teoretică la domiciliu, prin intermediul mijloacelor și aplicațiilor IT, cu toate grupele de sportivi.
  • Se acceptă prezența la sediul unității, strict pentru rezolvarea unor probleme de ordin administrativ, care nu pot fi amânate sau rezolvate în alt mod decât prin prezența fizică, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției.

b)            Personalul didactic auxiliar :

  • Pentru Compartimentul Contabilitate, pe perioada stării de urgență, se aprobă activitatea de muncă la domiciliu, asigurandu-se logistica necesară efectuării activității (calculator, imprimantă, consumabile).
  • Se acceptă prezența la sediul unității, strict pentru rezolvarea unor probleme de ordin administrativ, care nu pot fi amânate sau rezolvate în alt mod decât prin prezența fizică, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției.
  • Pentru Compartimentul Secretariat se menține activitatea la sediul unității, cu program normal de lucru, începând cu ora 9.00, pentru asigurarea continuității activității, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției.
  • Pentru Compartimentul Administrativ se menține activitatea la sediul unității, cu program normal de lucru, începând cu ora 10.00, pentru asigurarea continuității activității, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției.

c)            Personal nedidactic :

  • Se menține activitatea la sediul unității, cu program normal de lucru, începând cu ora 8.00, pentru asigurarea continuității activității, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecției.

Art. 4. În situația în care personalul unității are suspiciune/cunoștință despre faptul că a intrat în contact cu persoane diagnosticate/posibil contaminate cu coronavirus are obligația de a anunța autoritățile și conducerea unității.

Art. 5. În cazul în care este necesară întrunirea unor ședințe (ex. Consiliul Profesoral, Consiliul de Administrație) pentru aprobarea/avizarea unor documente/solicitări, luarea unor decizii/hotărâri, acestea se vor desfășura prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice (videoconferințe), după o procedură care va fi elaborată ulterior.

Art. 6. Prezenta decizie se comunică întregului personalului angajat de către Compartimentul Secretariat.

 

Director,

prof. Marius Tătaru

 

Atasam, spre informare, următoarele  documente:

1. Decret privind instituirea Stării de Urgență

2. Recomandări privind conduita socială

3. Informații generale privind noul coronavirus