CNJ3sala2017În cadrul Campionatelor Naționale de sală pentru juniori 3 (14-15 ani) desfășurate în 18-19 martie 2017 în sala Complexului Sportiv Național Lia Manoliu din capitală atleții de la Clubul Sportiv Școlar s-au întrecut pe ei înșiși obținând 3 medalii de bronz.

Astfel, Antoniu (Toni) Grama, deja cu un palmares în competițiile naționale la categoriile copii și juniori 3, unul din liderii naționali în probele de semifond, și-a confirmat calitățile și valoarea obținând două medalii de bronz în probele de 800 m și 1500 m. După ce sâmbată a ocupat locul 3 după o cursă extrem de stânsă și terminată cu un record personal (4:21,00 min) în cea de a doua zi de concurs s-a clasat tot pe același loc după o cursă tactică foarte bună. Toniu este pregătit de dna. profesoară Daniela Sturz, la rândul ei o fostă glorie a atletismului călărășean, maestră a sportului în probele de semifond.

Surpriza a venit însă din partea tânărului atlet Lică-Mihai Ștefan, în proba de triplusalt, unde după câteva sărituri de excepție, încheiate în cele din urmă și cu un record personal (12,21 m) acesta a obținut medalia de bronz. O altă participare meritorie a fost cea a atletei Andreea Fanache, tot în proba de triplusalt, care deși nu s-a calificat în finală are mari perspective pentru 2018, ea fiind în primul an de juniorat, în prezent deținând deja al V-lea rezultat la nivel național. Acești doi sportivi sunt pregătiți de profesorul Marius Tătaru, cel care încearcă să îi facă să calce pe urmele colegei lor mai mari, Alexandra Mihai, săritoarea de triplusalt din Călărași, ajunsă în topul mondial al probei.

Rezultatele acestor inimoși sportivi sunt cu atât mai valoroase pentru că în Călărași, din păcate, atleții nu au condiții de pregătire adecvate pe perioada de iarnă ei pregătindu-se ba pe afară, ba prin săli improvizate. După cum ne spunea profesorul Marius Tătaru, directorul CSS Călărași, construirea unei săli modeste în care să își poată desfășura activitatea și iarna micii atleți ar fi extrem de benefică. În prezent, la secția de atletism a CSS se pregătesc peste 50 de sportivi.

(articol preluat din ziarul online arenamedia.ro)